A murit Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani.
Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață dupa 70 de ani de domnie.
Devenită regină la numai 25 de ani, Regina Elisabeta a fost cel mai longeviv monarh al Marii Britanii şi cel mai în vârstă șef de stat din lume. Elisabeta a II-a a fost regina Marii Britanii și al Irlandei de Nord din 1952 până la decesul acesteia în data de 8 septembrie 2022.
Regina Elisabeta s-a stins din viață la reședința sa de la Castelul Balmoral, înconjurată de familie.
Veștile despre starea de sănătate precară a reginei au venit încă de joi dimineață. Din acest motiv, membrii familiei regale au pornit către Balmoral (Scoția). Majestatea Sa a fost evaluată de medicii ei joi dimineață pe fondul preocupărilor tot mai mari pentru sănătatea ei. Regina a anulat o reuniune a Consiliului Privat care era programată să aibă loc pe Zoom miercuri seară, după ce medicii i-au cerut să se odihnească.
Mărirea și creșterea Imperiului Britanic a început odată cu domnia reginei Elisabeta I, iar decaderea imperiului a început în timpul reginei Elisabeta a II-a. Moartea reginei Elisabeta a II-a va însemna și începutul dispariției Imperiului Britanic.
Prințul Charles va fi proclamat oficial rege cu titlul de Charles al III-lea.


