Va fi un război lung
Războiul acesta nu este de comparat cu al doilea război mondial ci cu primul.
Practic este un război de tranșee, menit să ducă la colapsul economic al uneia din părțile implicate în conflict.
Spre deosebire de primul război mondial, însă, tranșeele sunt pe un singur front, cel ucrainean.
Marea ofensivă ucraineană indică aceasta. În ciuda imaginii induse pentru media a celor ”3000 de kilometri pătrați”) înaintarea ucraineană este una de câteva zeci de kilometri.
Ca să vă imaginați cum arată 3000 de kilometri pătrați, închipuiți-vă un pătrat cu o latură de 55 de kilometri și o să vedeți adevărata ”amploare” în teritoriu a ofensivei.
Războiul este unul de poziții. Mai degrabă, Ucraina a devenit un pretext pentru ca cele două tabere să se lovească economic una pe cealaltă.
E drept, tabăra UE are un talent aparte de a se lovi singură în solidaritate cu Ucraina. Deh, ”a îți da cu tesla în coaie” i se potrivește doamnei von der Leyen- căreia nu îi asum, euro-atlantic, genderul.
La fel ca în primul război mondial, nu se așteaptă victorii militare decisive ci colapsul intern.
Germania nu a pierdut primul război mondial militar (chiar nu cred- dar nici nu știu exact, ca vreun soldat britanic sau francez să fi călcat pe teritoriul propriu-zis al Germaniei altfel decât cu statutul de prizonier de război în anii aceia), ci l-a pierdut pentru că nu l-a mai putut duce economic și social.
Asta se așteaptă și acum. De asta va fi un război lung, să nu ne facem iluzii….
Autor: Bogdan Alexandru Duca



Thanks for shening. I read many of your blog posts, cool, your blog is very good. https://www.binance.com/en/register?ref=P9L9FQKY
Thank you for your sharing. I am worried that I lack creative ideas. It is your article that makes me full of hope. Thank you. But, I have a question, can you help me? https://www.binance.com/pt-PT/register?ref=KDN7HDOR