Unde ne e omenia?

A împărtăși cu toată făptura ta o credință și a rămâne în același timp un om întreg este astăzi un lucru extrem de rar. De la o vreme nu mai întâlnim decât jumătăți de oameni, sferturi și câtimi de oameni. Unii din ei, excepțional de bine înzestrați, alții, înfrigurați de o mare dorință de bine – dar nimeni nu e om întreg, liber și viu.

Se visează și se pregătesc societăți noi, cu o dreptate mai largă. Cât entuziasm nu se cheltuiește, câtă dragoste nu se zbate în aceste pregătiri pentru o lume mai bună! Și totuși, când te apropii și cauți omul întreg, omul liber mai ales, nu găsești decât firmituri.

„Oamenii de sută” ai lui Vasile Pârvan nu sunt decât niște oameni mutilați, acești oameni cărora le lipsesc ochii, sau creierul, sau inima. Nu există om întreg mediocru. Numai sferturile de oameni pot fi mediocri.

Lipsa de omenie a lumii moderne se datorează tocmai faptului că e cârmuită de sferturi de oameni. Foarte bine intenționați, câteodată; dar niciodată oameni întregi.

Ceva mai grav și mai deprimant: lumile care se așteaptă, lumile noi pe care le visează atâția însetați de dreptate – tot de asemenea oameni mutilați sunt visate și pregătite.

Va veni într-o zi un vizionar cu cap și fără inimă, sau cu brațe și fără ochi – și ne va da o lume nouă. O lume cu sânge și lumină, sau numai cu pietre, sau numai cu fier. Din care vor lipsi foarte multe lucruri bune, firește; lucruri bune care ar fi putut să nu lipsească. Ar fi putut, dacă în loc de mutilați, lumea viitoare ar putea fi făcută de oameni întregi.

Astăzi ți se cere, cel dintâi, să renunți la ceva: la cap, la inimă, la ochi, la brațe. Nimeni nu te vrea întreg, așa cum ești. O viață organică, echilibrată, plenară – este socotită o tentativă de insubordonare. Oriunde te-ai îndrepta, ți se cere o prealabilă mutilare. Dacă vrei să visezi o lume nouă pentru anumiți oameni, ești acceptat cu condiția să-ți scoți ochii, sau să-ți înfunzi urechile. Ești dator să auzi un singur țipăt – sau mai bine să nu auzi nimic. Ești obligat să vezi o anumită culoare – sau dacă nu, să nu vezi nimic.”

Cum va fi lumea nouă pe care ne-o urzesc acești oameni, nu e greu de ghicit.

Mircea Eliade în Profetism Românesc (Vol II)