Biserica și Credința

Revenirea Bisericii la Adevărata Credință?

Soluții ar fi, dar sunt atât de complicate încât sunt imposibile.
O soluție absolut necesară, care să transforme Creștinismul în alternativă viabilă ar fi eliberarea sa de prostiile filosofiei.

Cât timp Biserica refuză să mai creadă sincer, onest, direct, în revelația lui Dumnezeu, cât timp încearcă să ”dea la pace” cu știința (care ”știință”? Exact aia care ne spunea să stăm cu cârpa la gură și la masa de Crăciun și să nu ieșim noaptea după 22, că ne ia…covidul), de ce ar putea să mai fie un factor relevant?
Cât timp exegeze din cele mai stupide, mai elevate, pretențioase, complicate, aristoteliciano-platoniciano-heideggeriene deformează cuvântul lui Dumnezeu, cum mai poate fi Biserica vehiculul adevărului în lume?

Cât timp pentru a compensa criza sa de credință, alimentează un moralism ieftin și o pioșenie superstițioasă, cât timp la umbra zidurilor sale cresc ciupercile magiei, vrăjitoriei și superstiției, cum am mai putea apela la protecția ei?

Biserica de care lumea are nevoie și care poate face diferența este eshatologică (adică așteaptă sfârșitul lumii și lucrează pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu), credincioasă (adică crede, de exemplu, că Dumnezeu a făcut lumea și tot universul în 6 zile și în a șaptea s-a odihnit, zilele având 24 de ore) și anti-metafizică, loială realismului biblic, crezând că Dumnezeul nostru nu este vreun guguloi filosofic ci este Dumnezeu viu, personal, schimbător, iubitor, mânios și iertător, Dumnezeul lui Israel, nu roboțelul lui Aristotel și nici siropul lui Osho.

Autor: Bogdan Alexandru Duca