Activistul civic român

Ce mă fascinează e serenitatea de kamikaze a activistului civic român.

Activistul civic român a luptat cu „corupția” până când corporațiile și băncile străine au preluat controlul economiei românești și nu a mai rămas niciun pol de suveranitate politico-economică românească.

A „salvat mediul” asigurând climatul ideal pentru speculații bursiere, de au câștigat niște escroci occidentali mai mulți bani decât e aur la Roșia Montana.

A luptat cu Dragnea până când a distrus PSD-ul, transformându-l în eunucul care e acum.

A impus o „altfel de politică” de a pus mari orașe ale României pe mâna unor dobitoace atât de impotente administrativ încât nu sunt în stare nici măcar să fure.

A salvat viața lui bunica ce îi murise de mult, aruncând România în amestecul de ipohondrie pentru idioți și dictatură absurdă care a fost demența cu viroza.

S-a vaccinat de 3-4 ori ca apoi să declare, internat în spital cu viroză, că dacă nu s-ar fi vaccinat cu a patra doză, sigur ar fi fost mai grav.

Acum abia așteaptă iarna ca să facă frigul și să denunțe pe cei care dau drumul la centralele termice, ca să lupte cu Putin.

Nicio îndoială, nicio trezire la realitate…..

Autor: Bogdan Alexandru Duca


4 comentarii la „Activistul civic român

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: