Decăderea Bisericii

Când Biserica urmărește să rezolve problemele, recurgând în mod fundamental la managementul specific afacerilor și corporațiilor, la psihologie, în detrimentul Revelației creștine, ea se întemeiază mai mult pe om decât pe Dumnezeu. Este acceași atitudine cu a liderilor religioși ai poporului lui Israel din vremea Mântuitorului Hristos, Acesta atrăgându-le atenția că „lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor” (Marcu 7:8).

Evanghelia ne arată că toți cei care au absolutizat formele unei tradiții omenești, au săracit spiritual, neputând să mai recunoască prezența Dumnezeului Celui viu. Dezvoltarea soluțiilor bisericești, prin încrederea în înțelepciunea omenească, mai mult decât în cea Dumnezeiască, întrupată în sfinții lui Dumnezeu reprezintă o înstrăinare față de duhul Evangheliei.


3 comentarii la „Decăderea Bisericii

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: