Cine avea interesul să saboteze Nord Stream 2?

Nord Stream 2 a fost creat pentru a face Germania independentă de conductele care traversează Polonia și Ucraina. Blocarea lui a fost cel mai stupid lucru pe care avea să-l facă Germania. Și a făcut-o cancelarul Scholz. Merkel nu l-ar fi făcut.

În lunile următoare, Polonia a blocat conducta Yamal care aducea gazul rusesc și în Germania. Ucraina a continuat și ea cu întreruperea a două conducte rusești. Principalele stații de compresoare ale conductei Nord Stream I, pe care compania germană Siemens o construise și are contractul de mentenanță, au eșuat una după alta. Sancțiunile occidentale interzic Siemens să le repare.

Deci, nu Rusia și-a blocat gazul și petrolul să ajungă pe piețele europene. Guvernele german, polonez și ucrainean au făcut-o. Rusia ar fi bucuroasă să vândă cât mai mult. Putin s-a oferit recent, din nou, să pompeze în Germania cât mai mult gaz rusesc prin Nord Stream II:
„La urma urmei, dacă au nevoie urgentă, dacă lucrurile stau atât de rău, trebuie doar să ridice sancțiunile împotriva Nord Stream 2, cu cei 55 de miliarde de metri cubi pe an. Tot ce trebuie să facă este să apese butonul și o vor pune în funcțiune. Dar ei au ales singuri să-l închidă; nu pot repara o conductă și au impus sancțiuni împotriva noului Nord Stream 2 și nu o vor deschide. Suntem noi de vină pentru asta? Guvernul german este de vină pentru respingerea acestei oferte”, declara Putin.

Războiul economic împotriva Rusiei, împotriva căreia sancțiunile erau menite să-l câștige, nu a reușit să miște Rusia. Rubla este mai puternică ca niciodată. Rusia realizează profituri record chiar dacă vinde mai puțin gaz și petrol decât înainte de război. Rusia poate avea și ea o recesiune anul acesta, dar nivelul său de trai nu va fi afectat serios, raportat la Occident, păstrând proporțiile.

Așa cum era ușor previzibil, și așa cum a explicat Michael Hudson, am postat, consecințele economice ale sancțiunilor anti-ruse din Europa vor fi, prin contrast, catastrofale pentru industriile europene, societățile sale și statutul său politic în lume.

Guvernele și mass-media s-au abținut până acum să facă public problemele gigantice care apar și pe care liderii industriei le-au subliniat devreme. Abia în ultimele două săptămâni au început să ia în serios avertismentele.

Deci, cine are de câștigat prin închiderea NS 1 și NS 2? Mai e nevoie de răpuns? Cine își freacă mâinile de bucurie acum, dacă nu giganții americani de profil și Casa Albă, fiindcă UE depinde acum major de ei?

Cel mai presant obiectiv strategic al SUA, al confruntării NATO cu Rusia, este creșterea prețurilor la petrol și gaze. Pe lângă crearea de profituri și câștiguri bursiere pentru companiile americane, prețurile mai mari ale energiei vor scoate din funcțiune o mare parte din unitățile de producție ale economiilor europene.

Președintele Biden afirma că actuala escaladare militară („Prodding the Bear”) nu este cu adevărat despre Ucraina. Biden a promis de la început că nu vor fi implicate trupe americane. Dar el a cerut de peste un an ca Germania să renunța la conducta Nord Stream 2 (să-și aprovizioneze industria și locuințele cu gaz la preț scăzut) și să apeleze la furnizorii americani care vând la prețuri mult mai mari.


Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: