Referendumuri Ucraina

Sigur nu mă duce pe mine capul să înțeleg subtilitățile politicilor Kievului, și relația lui cu minoritățile trăitoare în Ucraina. Ieri au început referendumurile care, inevitabil, vor duce la acceptarea alipirii unor regiuni din Estul Ucrainei la Federația Rusă. Știa asta din 2013-2014. Orice trăitor pe acolo simțea, măcar la nivel de instinct, dincolo de istorie, că spre așa ceva se îndreaptă lucrurile.

Și tu, responsabil politic, în loc să te întrebuințezi, să încerci să schimbi această evoluție, faci tot ce poți s-o accelerezi, să se aleagă praful pe repede înainte, ca și cum ăsta e proiectul tău pentru noua Ucraină: o țară pură etnic, chiar dacă aspirația la puritate vine cu un cost atât de mare: vieți pierdute, destine distruse, pierderi teritoriale, suferință, milioane de refugiați.

Zelenski a avut atâtea oportunități pentru a face o ofertă minorității ruse din Estul Ucrainei, pentru a opri evoluția spre secesiune. Și ce a oferit? Atacuri teroriste asupra populației civile, asasinate țintite asupra responsabililor administrațiilor locale, legi delirante pentru pedepsirea celor care au ”colaborat” cu rușii, amenințări cu pedeapsa cu moartea, pe loc, dacă nu se duc să se auto-denunțe, de-rusificare, interzicerea culturii și identității ruse, interzicerea limbii ruse, a educației în limba rusă, drepturi și libertăți anulate?

Contra-ofensiva a fost ultima încercare de a le băga frica în oase rușilor din Est, pentru a nu participa și a nu vota la Referendumuri. Asta, asociată cu atacuri asupra unor ținte civile, soldate cu morți și răniți. Ceva îmi spune că atacurile vor continua și se vor intensifica. Așa se vor rezolva lucrurile?

Kievul se bazează pe promisiunea Occidentului, aceea de a nu recunoaște rezultatele Referendumurilor. Chiar nu înțelege ce va urma? Ca părți ale Federației Ruse, cei din Est se vor bucura de toate drepturile unor cetățeni ruși. Ca să-i pedepsească, Occidentul trebuie să pedepsească Rusia. Dar ce poate face, mai mult decât ceea ce a făcut până acum? Ultimul lucru ce-i rămâne de făcut este să declare război Rusiei. Ceea ce ar fi capacul peste coșciugul Occidentului european. Solidaritatea cu Kievul este frumoasă pe hârtie. În realitate este o piatră de moară agățată de gâtul lui. Practic, Europa NU mai are nicio libertate de a conta în acest conflict, de a genera și de a garanta o soluție pașnică unui conflict cu pierderi imense pentru Europa. Pierderi care o fac irelevantă în viitor.

SUA par singurul câștigător al conflictului din Ucraina. Par doar. La sfârșit se va dovedi că vor avea cel mai mult de pierdut. Pentru a-și păstra hegemonia, ar fi trebuit să se situeze în postura de arbitru, de făcător de pace. A ales să fie parte combatantă. Pierzându-și ascendentul moral. Pacea americană se dovedește o glumă proastă. În plus, are de pacificat propria societate, aflată, într-un fel sau altul, în stare de război. Și nu mai are liderii capabili să facă America din nou mare. Forța armată e doar un instrument al puterii unei națiuni, până la urmă nici măcar cel mai important. Prima jumătate a secolului XX a demonstrat asta. Chiar așa de repede uit asta cei de la Washington? Se naște o altă lume, care nu prea vede la ce i-ar folosi America.

Motive de îngrijorare avem până peste măsură. La noi toată lumea râde, cântă și dansează. De parcă am de pe altă lume. Trezirea va fi brutală. Dar când ne vom prezi va fi prea târziu. Capra noastră va fi moartă. Și alte capre nu văd prin jur.

Slava Ukraine!

Autor: Constantin Gheorghe