Austeritate, te iubim!
Suntem în război climatic și geopolitic astfel că, în urma deciziilor politice și administrative corespunzătoare, intrăm într-un regim de austeritate și raționalizare a consumului.
Pentru că e greu să „vinzi” frigul din case, prețurile astronomice la facturi și „sfârșitul abundenței”, nu o să vedem, firește, vreo dezbatere rațională cu privire la cauzele, factorii și mecanismele decizionale care ne-au adus în acest punct.
În schimb, ni se servește același meniu ca-n pandemie, adică ventilarea unor lozinci – stupide, dar insistente și omniprezente – și manipularea unui vag și fals sentiment de superioritate morală.
Campanii cu vedete, influenceri, oameni politici care ne explică de zor cum îl batem pe Putin dacă folosim șervețele și nu apă caldă și dacă stăm cu frig în case. Și, bineințeles, agențiile care ne verifică opiniile demontând de zor fake-news-ul… cu UE care ne-ar obliga să mâncăm gândaci. Nu, UE nu obligă, ea recomandă. Acum ne-am liniștit și nu mai discutăm de ce ar recomanda, vreodată, orice instituție, darămite una supranațională cu autoritatea și puterea administrativă a UE, așa ceva. Iată o cale de normaliza devianța.
Pe de altă parte, nu face nimeni fact-check cu privire la pretenția că dacă stăm în frig și nu ne spălăm va suferi Putin. Asta e adevăr factual, pasămite, știință, ca și eliminarea emisiilor de carbon dacă interzicem mașinile pe benzină și motorină.
Bietul Ceaușescu ar fi gelos – el nu știa să vândă deloc austeritatea, se aștepta ca poporul să fie recunoscător că îl scoate fiul cel iubit al Carpaților din datorii. Util ar fi să ne aducem aminte, în acest context, și de cum au vândut falșii țesători hainele cele noi ale împăratului.
Te și întrebi, până la urmă, până când va mai dura acest joc ipocrit? Până când se vor preface că e vorba de aderări entuziaste la curentul mainstream, că e vorba de a fi moral superior? Când vor trece la reprimarea bandiților care nu se împacă deloc cu noua lume, cu pretextele mincinoase și cu austeritatea pe bază de imperative dictat(orial)e?
Autor: Anghel Buturugă


